Spanţovul, aşezare străveche, situat pe pământurile binecuvântate din preajma Dunării –deopotrivă izvor al vieţii şi punct de legătură dintre alte aşezări şi civilizaţii a beneficiat dintotdeauna de condiţii naturale favorabile pentru dezvoltarea vieţii omeneşti ceea ce explică continuitatea de vieţuire neîntreruptă în aceste locuri din comuna primitivă până astăzi. Alături de diversitatea şi bogăţia resurselor naturale ce au constituit premisele înfloririi necontenite a comunei cu precădere în ultimul secol, care au permis schimbări structurale în profilul economic şi social - cultural al comunei şi al locuitorilor ei, zona înconjurătoare oferă ochiului iubitor de frumos locuri cu un pitoresc aparte căutate atât pentru vânat şi pescuit, cât pentru încântare şi recreere.

    Din punct de vedere geografic comuna Spanţov se află situată la intersecţia paralelei de 4407/30// latitudine nordică cu meridianul de 260 47/ 35// longitudine estică.

    În România, comuna Spanţov este plasată în zona de sud-est pe ultima şi cea mai joasă terasă a Câmpiei Române la circa m deasupra nivelului Luncii Dunării, fiind ferită de revărsările bătrânului fluviu.

Face parte din judeţul Călăraşi de la constituirea acestuia din anul 1981.

    Are ca vecini:

-la vest - comuna Ulmeni (satul Valea lui Soare);

-la sud - fluviul Dunărea (graniţa de stat cu Republica Bulgaria);

-la est - comuna Chiselet;

-la nord - pădurea Ciornuleasa.

    Comuna are legătură rutieră directă cu municipiile Olteniţa (situată la 15 Km. în vest) şi Călăraşi (situat la 55 Km. spre est) prin DN 31.

    Legătura cu capitala ţării se realizează în mod operativ pe căi rutiere prin DN 31 între Olteniţa şi Spanţov şi prin DN 4 către Olteniţa şi Bucureşti (63 Km.), sau pe cale mixtă pe şosea Spanţov-Olteniţa şi pe calea ferată Olteniţa-Bucureşti (50 Km.).

Comuna Spanţov este alcătuită din cinci sate înşirate la mică distanţă de-a lungul drumului naţional 31.

Acestea sunt, în ordine, de la vest la est:

-Grădiştea (fostă Cremenea);

-Cetatea Veche (fostă Tatina);

-Spanţov:

-Stancea;

-Clinciu.

Ultimele sate s-au contopit în ultimii ani într-o singură aşezare.

    Situat la întâlnirea întinsei Câmpii a Bărăganului cu Lunca Dunării, regiunile cele mai fertile ale ţării, teritoriul comunei Spanţov cuprinde în partea de sud o porţiune de luncă cu o înălţime de 5-6 metri şi o lăţime medie de 3 Km.

Aceasta prezintă soluri aluvionare, aluviunile având texturi diferite, în funcţie de frecvenţa şi durata revărsărilor apelor fluviului. În nordul ei se află prima terasă a câmpiei pe care este aşezată şi vatra satelor câmpiei cu o altitudine medie de 17 metri şi o lăţime ce variază între 0,2 şi 2 Km. Ea este urmată la nord de o a doua terasă ce urcă până la altitudinea de 30-40 m., podul teraselor este denivelat datorită crovurilor iar fruntea lor este neregulată.

    Pe terasele câmpiei se întâlnesc soluri de tipul cernoziom-cambic, cernoziom argile-fluvial şi sol brun roşcat.

În general, terenul este stabil, fără zone de alunecări, torenţi etc.

    Zona Spanţovului şi împrejurimile lui sunt străbătute în principal de Fluviul Dunărea, gârla Scoiceni (ce leagă ezerul Mostiştea de Dunăre în dreptul satului Clinciu) şi unele ochiuri de apă situate în zona inundabilă provenite din revărsarea Fluviului Dunărea.

Dunărea atinge în curgerea sa teritoriul administrativ al comunei în dreptul kilometrului 417 şi îl părăseşte în dreptul kilometrului 411. Aici Dunărea se îngustează, apele ei întâlnind marginea rezistentă a podişului Prebalcanic. Lărgimea albiei este aici de aproximativ 800 m.

    Viteza curentului apei variază în medie între 3,2 şi 4,5 km./h iar panta de scurgere este în acest loc de 4cm/km.,debitul mediu este de 5950 mc/sec.

    În raport cu regimul de temperatură din timpul iernii se poate manifesta fenomenul de îngheţ.

În unele ierni( 14%) acesta a lipsit cu totul. În cele mai multe ierni însă (65%) îngheţul a avut o durată mai mare, sloiurile făcându-şi apariţia din a doua parte a lunii decembrie până prin prima parte a lunii februarie, formându-se chiar poduri de gheaţă care în iernile foarte geroase poate atinge o grosime de până la 60 cm.

    De obicei sub gheaţă se adună sloiurile venite din amonte formându-se zăpoare care duc la supraînălţarea nivelului apei sau la blocarea albiei.

    În eventualitatea creşterii nivelului Dunării peste cota de inundaţie, terenurile arabile din lunca Spanţovului sunt protejate de digul construit în timpul şi după primul război mondial.

    În ultimii ani reţeaua hidrografică a comunei a suferit importante modificări, reţeaua de bălţi ce se întindea în urmă cu cinci decenii în lunca din dreptul satului Grădiştea până la Clinciu, formată din bălţile : Plătica, Muşat, Ochiul Boului, Pestriţele, Bivoliţa, Lebăda, Tindechea, Râiosul, Ţiganul, Stancea şi Culeanu au fost desecate în scopul redării de teren agriculturii.

Pânza de apă freatică se găseşte la 3-4 m. adâncime în satul Stancea şi Clinciu şi la cca.30 m în satele Cetatea-Veche şi Grădiştea.

    Spanţovul, ca şi întreaga regiune din sud–est a ţării are un climat continental.

Orientarea est-vest a Dunării şi expunerea sudică a teraselor şi frunţii Bărăganului sunt factori hotărâtori în apariţia unor caracteristici climatice proprii acestor locuri cum sunt procesul de încălzire timpurie primăvara, mai intens vara şi persistent toamna.

    În general, primăverile sunt călduroase şi scurte, verile răcoroase şi relativ reduse, toamnele prelungite, iar iernile mult întârziate, cu ninsori şi strat de zăpadă până la începutul lunii martie.

    Climatul continental al zonei este mult ameliorat de Dunăre, care întreţine temperaturi mai ridicate şi îngheţuri mai puţin intense

    Diferenţele de încălzire dintre câmp şi lunca Dunării în perioada caldă a anului determină pendularea ritmică a aerului ziua şi noaptea sub formă de brize încărcate cu vapori de apă. Temperatura medie a anului variază între 11-120C, temperatura medie în lunile de iarnă fiind de 20C, iar în lunile de vară ceva mai ridicate de 230C.

    Temperatura medie anuală la suprafaţa solului este de peste 130C. Cea mai scăzută temperatură înregistrată până acum a fost de –250C în luna ianuarie a anului 1985 iar cea mai ridicată a fost de +540C înregistrată în câmp deschis la mijlocul lunii iulie 1987.

    Cantitatea anuală de precipitaţii este sub 400 mm. Dacă se ţine cont că optimul necesar pentru diverse culturi, în medie de 650 mm. şi de cantitatea de apă pierdută prin evaporare, se deduce cât de deficitar este regimul precipitaţiilor, plantele bazându-se pe rezervele din sol.

    Într-un an normal cele mai multe precipitaţii cad în perioada caldă când se totalizează circa 2/3 din cantitatea medie anuală, în lunile mai-iunie înregistrându-se maximul pluviometric, iar în lunile februarie - martie minimul pluviometric.

Deşi intervalul de ninsori este în medie de 120-130 de zile, ninge numai 25 de zile pe an, numărul mediu al zilelor cu strat de zăpadă fiind cuprins între 30 şi 50.

Direcţia vânturilor este oscilantă fiind dirijată în general de orientarea văii Dunării.

    În timpul iernii predomină circulaţia aerului rece dinspre estul şi nord - estul continentului (Crivăţul), iar vara dominante sunt vânturile din sud, sud - vest (Austrul), sud-est (Bărăganul) şi chiar din vest. Viteza medie anuală a vânturilor este de 2-3 m/s sau chiar mai mică datorită faptului că în această zonă o parte apreciabilă a timpului se caracterizează prin cald, în special în culoarul Dunării, lunca şi terasa inferioară aflată la adăpostul câmpului.

    Frecvenţa medie a zilelor de îngheţ este de aproximativ 100-110 pe an, adâncimea lui variază de la o iarnă la alta în raport cu intensitatea gerului, putând pătrunde solul până la aproximativ 60 cm. Bruma se produce circa 30 de zile pe an, începând de la sfârşitul lui decembrie . Roua, apreciabilă sursă de apă, este mai frecventă în lunile septembrie-octombrie, numărul zilelor cu această depunere trecând de 100.

    Străjuită dinspre sud de bălţi, gârle, dimpreună cu matca lor, Dunărea, ce întreţine în toată lunca un sol îmbibat cu apă, pământul fertil dispus deopotrivă de jur-împrejurul comunei, aşezarea geografică precum şi alte considerente influenţează flora împrejurimilor Spanţovului. Solul îmbibat cu apă al Luncii Dunării este propice dezvoltării unei vegetaţii iubitoare de umezeală.

    Mai des întâlnite pe malul fluviului şi în fâşia îngustă a zăvoiului Fraşin, care-l însoţeşte, sunt diverse specii de salcie albă, salcie plesnitoare, zălogul şi mai rară salcia plângătoare. Mai pot fi întâlniţi în aceste locuri plopul indigen sau cel canadian, ulmul, salcâmul, stejarul sau arbuşti ca răchita albă sau roşie, sângerul, gherghinarul, cătina albă, păducelul sau murul.

Dintre plantele ce însoţesc ochiurile de apă din pădure, locurile mocirloase sau gârla Scoiceni, amintim : trestia, papura, ţipirigul, plutica, brădişul, rogozul, lintiţa ş.a. La nordul comunei, la o distanţă de aproximativ 12 km se întinde pădurea Ciornuleasa, relicvă a întinşilor codri de altădată din silvostepa Bărăganului, zona de sud a acestei păduri denumită Tătineanca dimpreună cu satul Cetatea- Veche ( fost Tatina ) şi terenurile agricole ce le despart au aparţinut la începutul evului mediu unei boieroaice de la care, potrivit tradiţiei, îşi trag numele aceste locuri. Având peste 1100 ha, pădurea a fost declarată încă din 1936 monument al naturii, atât pentru faună, cât şi pentru floră, fapt ce a salvat-o de la tăierile devastatoare, iar în anul 1976 a intrat în atenţia programului naţional pentru conservarea şi dezvoltarea fondului forestier.

    Zăvoaiele şi pădurea Ciornuleasa – unitate silvo-cinegetică de interes naţional, asigură condiţii bune de habitat unor specii de animale de interes cinegetic, vânatul principal fiind iepurele, căpriorul şi mistreţul. Surprinderea căprioarei singuratice sau în ciurdă, traversând drumurile sau alergând prin luncă este des întâlnită. Printre vieţuitoarele de pădure, luncă şi apă, se remarcă vulpea, viezurele, pisica sălbatică, dihorul, nevăstuica, veveriţa, nurca,precum şi o serie de rozătoare: hârciogul, popândăul, şobolanul de câmp, şoarecele de câmp.

    În cadrul faunei de luncă se detaşază grupul păsărilor de baltă, al oaspeţilor de vară şi al păsărilor de pasaj.

Raţele sălbatice de suprafaţă sau scufundătoare reprezintă vânatul aripat de baltă cel mai căutat. Mai pot fi întâlnite gârliţa, lişiţa şi corcodelul. Mai poate fi văzut zburând deasupra zonei cocorul, care reprezintă un oaspete de vară şi lebăda - de iarnă. În jurul comunei mai apar berzele, călifarii albi şi călifarii roşii. În câmp se întâlnesc păsări precum prepeliţa, dumbrăveanca, prigoriile multicolore.

    În pădurile din împrejurime trăiesc potârnichea, guguştucul, turturica, ciocârlia de pădure, mierla, privighetoarea mică, pitulicea, ciocănitoarea de stejar, sturzul cântător, piţigoiul, graurul, porumbelul de scorbură, grangurul, botgrosul, scatiul, cucul, cioara grivă, cioara de semănătură, stăncuţa, gaiţa, precum şi vrăbiile şi rândunelele.

    Reptilele sunt reprezentate de şerpi de apă şi de pământ, şopârle, guşteri. Batracienii şi insectele sunt răspândite cu precădere în zona bălţilor.

    Dintre speciile care alcătuiesc fondul piscicol al comunei amintim : somnul, crapul, şalăul, cega, mreana, roşioara, bibanul, ştiuca, plătica, carasul, caracuda, obletul sau sabiţa.